Răspunsul scurt: da. Dacă ai lucrat legal în alt stat UE, în SEE sau în Elveția, anii ăia se adună cu cei din România la stabilirea dreptului de pensie. Nu e o favoare a casei de pensii, e obligație din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială. Pentru state din afara UE, România are acorduri bilaterale cu efect similar, printre care Canada, Turcia, Coreea de Sud, Israel, Macedonia de Nord și Serbia.
Ce nu se întâmplă, și aici se nasc cele mai multe confuzii: România nu îți plătește pensie pentru anii lucrați afară. Fiecare stat plătește partea lui. Din Italia primești pensia italiană pentru anii din Italia, din România pe cea pentru anii de acasă. Anii din străinătate contează în România la un singur lucru, dar unul decisiv: îndeplinirea condițiilor de stagiu.
Totalizarea: la ce ajută concret anii din străinătate
Legea pensiilor (Legea 360/2023) cere un stagiu minim de cotizare de 15 ani ca să primești pensie din sistemul românesc. Să zicem că ai 12 ani munciți în România și 20 în Spania. Doar cu cei 12 ani românești n-ai avea drept de pensie aici. Prin totalizare, România numără 12 + 20 = 32 de ani la verificarea condiției de stagiu, deci dreptul există; plata rămâne însă proporțională, adică România îți plătește pensie doar pentru cei 12 ani ai ei.
Același mecanism funcționează și la pensia anticipată: stagiul realizat în alte state membre intră în calculul stagiului total care îți dă dreptul să te retragi mai devreme. Vârsta standard rămâne cea din legea română (65 de ani, cu creșterea etapizată pentru femei), iar condițiile de anticipată le poți verifica în calculatorul nostru de vârstă de pensionare.
Cum se calculează: pro rata temporis
Fiecare stat face două calcule. Întâi calculează pensia „națională”, doar după regulile și anii lui. Apoi calculează pensia „teoretică”, ca și cum toți anii tăi, de peste tot, ar fi fost lucrați la el, și din ea îți dă partea proporțională cu anii lucrați efectiv acolo. Primești varianta mai avantajoasă. Asta e „pro rata temporis” din deciziile de pensie.
Practic: la 10 ani în România și 30 în Germania, România îți datorează aproximativ 10/40 din pensia teoretică românească, Germania 30/40 din cea germană, fiecare după propria formulă de calcul. De aici și diferențele mari între cele două sume.
Unde depui cererea
Regula e simplă: depui o singură cerere, la instituția de pensii din statul unde locuiești. Dacă locuiești în România, la casa teritorială de pensii; ea contactează instituțiile din celelalte state prin sistemul electronic EESSI. Dacă locuiești în Germania, depui la Deutsche Rentenversicherung și ea anunță România. Nu depui câte o cerere în fiecare țară și nu trebuie să te deplasezi.
Pentru statele cu acorduri bilaterale (în afara UE), schimbul se face prin formulare convenite între instituții, pe hârtie sau electronic, și durează de regulă mai mult decât prin EESSI. Termenele reale de soluționare a unui dosar internațional se măsoară în luni, uneori peste un an când un stat răspunde greu la confirmarea perioadelor.
Actele care fac diferența
Pentru anii românești: carnetul de muncă, adeverințele de vechime și, pentru perioada de după 2001, datele sunt deja în sistemul caselor de pensii. Pentru anii din străinătate, strânge de pe acum numărul de asigurat din fiecare țară, adeverințele de la angajatori și orice extras de cont de asigurare emis de instituția de pensii de acolo. Instituțiile își confirmă perioadele între ele, dar un dosar cu dovezi complete se soluționează vizibil mai repede decât unul în care România așteaptă răspuns de la trei state.
Plata pensiei în străinătate
Pensia românească se exportă: o poți primi în contul tău din statul de domiciliu, în orice țară UE/SEE și în statele cu acord bilateral. Comunici casei de pensii IBAN-ul, iar cursul și comisioanele urmează regulile băncii. Reversul e la fel de valabil: pensiile din alte state se pot plăti în România. Mulți pensionari întorși acasă primesc lunar două sau trei pensii, fiecare de la statul unde au cotizat.